|

ALFA SOFTWARE este una dintre cele mai puternice case autohtone de software, fiind specializată pe producerea şi implementarea sistemului informatic integrat propriu, ASiSplus ERP. Sediul central al companiei este la Zalău, ALFA SOFTWARE având puncte de lucru în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Baia -Mare şi o reţea extinsă de distribuitori specializaţi în implementarea sistemului integrat ASiSplus şi în acordarea de servicii de asistenţă.
Începuturile companiei ne duc în timp până în martie 1990, când un grup de şapte specialişti în informatică şi electronică au fondat societatea ALFASOFT, cu activitatea de bază axată pe:
* realizarea de sisteme şi servicii informatice; * distribuire şi servicii pentru echipamente de birotică, calculatoare, copiatoare, echipamente cu coduri de bare, etc.
Sediul central al societăţii a fost la Zalău, apoi la Cluj-Napoca. Câştigând o piaţă tot mai mare, a urmat dezvoltarea de sucursale în cele mai mari oraşe din Transilvania, precum şi în municipiul Bucureşti, făcându-şi astfel tot mai simţită prezenţa pe piaţa din România.
În 1991 ALFASOFT a fost aleasă ca distribuitor XEROX pe zona de nord a Transilvaniei. Pentru performanţa serviciilor XEROX a obţinut Premiul pentru calitate (1991), Premiul pentru Performanţă Excelentă (1992), iar în 1993 locul şase între cei mai buni distribuitori XEROX din Europa Centrală.
Un sector prioritar în activitatea societăţii au rămas serviciile informatice, dintre care scrierea de programe şi sisteme informatice adaptate noilor cerinţe ale economiei de piaţă. Mediul de dezvoltare al programelor cu caracter economic a fost FoxPro 2.6, sub care s-a realizat Sistemul Informatic ALFASOFT. Datorită soluţiilor integratoare de prelucrarea informaţiei într-o societate şi performanţelor tehnice, un număr tot mai mare de unităţi au achiziţionat pachetul de programe ALFASOFT. A urmat apoi dezvoltarea în direcţia utilizării lui pentru unităţi şi subunităţi cu posibilitate de centralizare multiplă. Aceste noi performanţe au dus la câştigarea unor licitaţii naţionale. Astfel, în întreaga ţară, până în anul 1997, mai mult de 1000 de unităţi cu peste 2000 de posturi de lucru locale sau în reţele de calculatoare, utilizau Sistemul Informatic ALFASOFT.
Activitatea de informatică mereu crescândă cu un număr tot mai mare de utilizatori a impus noi forme de organizare. Astfel în mai 1997, ALFASOFT înfiinţează societatea ALFA SOFTWARE SA cu sediul la Zalău, care preia integral sarcinile întreţinerii şi dezvoltării Sistemului Informatic ALFASOFT, ajuns la acea dată la versiunea 6.0.
La un an de activitate în noua structură, cifra de afaceri realizată din servicii informatice s-a dublat, iar pe piaţă a fost lansată versiunea V6.1. Paralel cu aceasta s-a trecut la dezvoltarea unui sistem informatic în medii de programare mult mai puternice. S-a ales astfel mediul de dezvoltare MAGIC, în care s-a scris Sistemul Informatic AS2000, în versiune 7.0. În acest sistem se regăseşte experienţa şi soluţiile Sistemului Informatic ALFASOFT, mult îmbogăţite de puterea mediului MAGIC şi a SGBD-urilor cu care se lucrează. Sistemul Informatic AS2000 a cunoscut dezvoltări succesive, atât în ceea ce priveşte adaptarea la legislaţie, cât şi prin extinderea ariei de acoperire a aplicaţiilor care îl compun. S-a ajuns astfel la versiunea 8.3 a sistemului, la peste 150 firme implementate cu succes, având mai mult de 1.500 de staţii de lucru pentru exploatarea sistemului. Consecinţă a extinderii software-ului realizat sub mediul de programare MAGIC, produs de firma Magic Software Enterprises Ltd. ISRAEL şi a licenţelor MAGIC distribuite pe piaţa României, în anul 2003 firma Alfa Software SA Zalău a devenit unic distribuitor autorizat al produselor MAGIC în România.
Ca urmare a unei evoluţii fireşti a sistemului AS2000 cât şi pentru a reflecta şi totodată a utiliza la maxim puterea versiunii 9.40 a mediului Magic a luat naştere sistemul ASIS (Alfa Software Integrated System) în anul 2004, iar în urma unei perioade lungi de teste, în care s-au abordat diverse domenii de activitate, ASiS a intrat efectiv în exploatare începând cu întâi ianuarie 2005 .
Trecerea la ASiS, un sistem integrat matur, a adus pentru utilizatorii săi o interfaţă mai prietenoasă, noi module şi funcţionalităţi moderne. În prima etapă de existenţă a noului sistemului, s-au generalizat modulele versiunii anterioare şi s-a adoptat lucrul cu formulare XML şi rapoarte Web. Pe parcursul celor trei ani de exploatare, însă, ASiS s-a îmbogăţit şi cu aplicaţii noi precum: Devize Servicii (ASiS.DS) şi Urmărire Contracte (ASiS.UC) şi a beneficiat de o restructurare de fond privind aplicaţiile sale de Management Maşini (ASiS.MM), Tablou de Bord (ASiS.TB) şi Preţ de Cost (ASiS.PC). Adresabilitatea acestui ERP unor domenii de activitate foarte variate, cât şi gradul ridicat de scalabilitate al soluţiei oferite, au adus firmei producătoare în tot acest răstimp, un portofoliu de peste 2500 de utilizatori în toată ţara.
O dată cu trecerea la ASiS, a avut loc şi implementarea unui sistem CRM propriu de tip web-based care a asigurat soluţionarea rapidă a cerinţelor clienţilor şi totodată un proces transparent pentru aceştia de a-şi urmări stadiul propriilor sesizări de asistenţă sau dezvoltare. Denumită generic de clienţii şi de personalul ALFA SOFTWARE - ASiS.US, această aplicaţie a cunoscut o dezvoltare importantă şi în direcţia monitorizării şi standardizării proceselor de lucru interne ale companiei. Rezultatul nu a întîrziat să apară şi în 2007 compania a fost acreditată în domeniul calităţii conform standardelor ISO 9001. Certificarea a venit ca o recunoaştere a preocupărilor permanente privind îmbunătăţirea produsului şi serviciilor oferite şi a orientării către cerinţele clienţilor.
Anul 2008 a fost un an de rafinare a soluţiilor existente şi de cercetare asiduuă privind tehnologiile RIA (Rich Internet Application). S-au cautat modalităţi tehnice fiabile de a aduce ASiS într-o nouă epocă tehnologică - "client-oriented", puţin cunoscută înca lumii software, dar atât de aşteptată de specialiştii ALFA SOFTWARE.
Instrumentele de muncă care au permis apariţia unei noi versiuni au venit din partea partenerilor tradiţionali ai companiei: Microsoft şi Magic Software Enterprises LTD. Astfel, la începutul anului 2009, ALFA SOFTWARE a primit cea mai înaltă certificare Microsoft, prin obţinerea statutului de Microsoft Gold Partner în ceea ce priveşte competenţele sale ISV si posibilitatea de a lucra cu cele mai noi tool-uri de dezvoltare de la această companie. De asemenea, ALFA SOFTWARE a primit titlul de Magic Solution Provider (MSP) pentru România din partea companiei israeliene Magic Software Enterprises LTD. Reafirmarea parteneriatului cu Magic Software Enterprises LTD. înseamnă pentru anul 2009 trecerea de la mediul de dezvoltare Magic eDeveloper 9.4 la versiunea Magic UniPaas 1.5 care permite lucrul cu tehnologia RIA şi deci lansarea unei noi versiuni de ERP, de aceasta data "client-oriented" - ASiSplus.
ASISplus va fi lansat la mijocul anului 2009 si va permite unor aplicaţii şi module ale sale să ruleze în orice browser de Internet şi să-şi păstreze funcţionalităţile de aplicaţii desktop tradiţionale. Principalele avantaje ASiSplus vor sta in accesibilitate, indiferent de locaţie şi de costurile reduse pentru utilizatorii finali privind instalarea, configurarea si asistenţa.
|